Dragoste la prima vedere

Te zăresc printre rafturi, standuri și două vitrine, 
Dar tu nu ești ca altele, nu, tu ești printre puține
Și deodata, c-o privire, deja eu uit ce este bine
Mă apropii timid, cu dorința arzătoare de a te ține
Ceva e diferit, o știu, vibrează tot ce am în mine
Mai e un pas, răsuflu greu, și mă gândesc în sine
Că tot ce vreau e să te am, cât mai curând, pe tine
Mai e un gând, un mare patos ce-mi stă, și-mi vine
Cu mine să te iau, să străbatem munți, văi, coline
Tot ce mai pot să fac e să fiu aici, acum, știi bine
Mireasma-ți mă scoate din minți, îmi ies din fire
Se-aprinde-n mine ca un foc, un val, o trezire
Te am în sfârșit în brațe, mă uit, cu o privire
Mă trec fiori, te strâng mai mult, o-ncolăcire
Simt tot ce este în tine, și cuprind în neștire
E momentul, îmi apropii buzele nerăbdătoare
Că doar o șansă omul pe lumea asta mare are
O dată-n viață ești inconjurat de așa splendoare
Sunt orb, e-un infinit, e tot ce mai văd în zare
Te gust, te simt, nu am mai simțit așa savoare
Nu mă mai pot opri, și goana-mi este mare
Mă uit la ei, la mari meșteri, acei oameni care
Sunt vechi, in arta asta nu e loc de eroare
Constat că nu mai ești, te caut cu stupoare
Acum suntem uniti, una, noi, si se cam pare
A fost decizie bună, să-mi iau șaorma mare

Doar o vorba sa-ti mai spun...

Nu imi place cand ma tii legat. Mi-ai spus ca sunt previzibil, transparent, ca poti sa vezi prin mine fara pic de efort. Oricum, pot merge doar in sus. Nu e vina mea ca sunt de alta culoare. Nu putem fi toti pe placul tau. Nu as fi putut trai prea mult, dar stiind asta tot ai decis sa ma ucizi. Visam si eu sa imi iau zborul intr-o zi. Oare vei putea dormi, stiind ca ai luat un suflet nevinovat?
De acum inainte cand ai sa mai vezi unul ca mine, sa nu-l ranesti, ci sa-l dezlegi, si sa-i dai drumul, si prin vazduh sa-l lasi sa se inalte, si visul si cu dorul meu, in golul dinlauntrul lui sa-l poarte.
.
.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.
Asa plangea un balonas, in pumnul ce-l strangea sa-l sparga...

.

.

.

.

.

.

.

.

Cum definim serialul Cozonacii?

Dospiți din aluatul derutatului de mall, pentru care realitatea concretă este des echivalentă celei virtuale, COZONACII sunt obținuți din cea mai fină făină a tranziției de la Hi5 la Facebook, pe care a produs-o grâul cultivat pe vremea când înghețata se făcea în cada unei garsoniere și sucul se cumpăra de la Tec.

COZONACII este un serial ale cărui episoade apar neregulat și conțin transfigurarea în imagini a unor bancuri seci și scurtcircuite ale imaginației cetățeanului din spatele acestui proiect. Un episod are o durată de puțin peste cinci minute și este o înșiruire de scene de inacțiune și stagnare de un suspans maladiv, balanțate de părți violente care întrec orice ispravă a nemuritorului Chuck Norris. Pentru ca rețeta să fie completă avem și iubire pură de tip virginal, manifestată prin declarații de dragoste care umezesc ochii celor suferinzi de conjunctivită acută.

După ce a emoționat prin munca sa zeci de cupluri de însurăței care s-au privit dansând Pinguinul și Brașoveanca, tânărul regizor s-a hotărât să se dedice artei și a implicat în acest demers câțiva tineri actori amatori de la care a obținut suficient pentru ca acest serial să se bucure de un succes mai mare decât au filmele dentare.

COZONACII nu este un film pentru cocalari, campioane, printzese, shefutzi, dansatori pe mese la serile lăutărești și june cu IQ de găină gletuite pe meclă cu CM 11 de la Ceresit pentru seara latino. Dacă spunem despre COZONACII că este cea mai profundă și consistentă manifestare culturală a generației hamburgăr sucevene nu greșim deloc.

Interviuri pe strada cu Mike Lettuce

Mike Lettuce - The Mike Lettuce Show - Episode 1

Asculta mai multe audio diverse

Carte in serial: Aventurile lui Feruviu, poneiul. Cap. 1

Totul se întampla în vara lui 2010, undeva pe teritoriul unei Ferme, dar nu orice fel de Fermă, ci una cu totul și cu totul deosebită. Pentru oarecare motiv, ne plăcea să credem ca trăim într-un fel de grajd. Dar, în ciuda opiniei publice, NU asta ne ocupa tot timpul, ci acțiunile rezultate din lipsa noastră de educație, ca neam de ponei nărăvași ce eram. Desigur, grajdul, din punct de vedere estetic, era foarte frumos aranjat și chiar admirat pentru frumusețea sa naturală de toate popoarele de ponei ce locuiau în Fermă, mai ales de când rinocerii de la conducere începuseră să promoveze pe la vecini ideea de a veni în vizită pe teritoriul nostru poneicesc. Dar, desigur, după ce poneii de etnie ne facuseră de ras în fața poneilor gorgonzofili, ne era cam rușine sa îi chemăm în vizită. Până și poneii cojocari fusesera la noi cu o emisiune despre căruțe, în ideea de a le testa pe traseele feerice din mijlocul teritoriului Ugrapiței, că așa se chema teritoriul nostru. Cândva se numea Ugrapița Mare, dar extensia de tip șură ne-o luaseră vecinii bolșevici.
Eroul nostru, Feruviu, deși era doar un miniponei pe vremea aceea, avea o cunoștință foarte vastă despre spațiul mioritic ce alcătuia universul nostru poneicesc. De multe ori stătea și privea fascinat, ore în șir, miile de căpițe de fân, și uneori chiar încerca să le numere, dar adormea după nu mult timp. Dar ce îl bulversa și mai mult era existența unei specii ce se vroia superioară poneilor, anume unicornii. Inițial, auzise de ei din povestile de groază ale bunicului, Grashek Calul. Din spusele acestuia, unicornii se duceau vara la cărat lemne în Pandișpania, un tărâm magic unde toti erau unicorni. Legenda spune că unicornii ugrapițeni fuseseră odată ponei, dar din cauza contactului intensiv cu popoarele pandișpaniene s-ar fi metamorfozat.
De mic ponei, Feruviu iși dorea să devină D.P.(disco pony) la un staul faimos din zonă, unde mergeau toți unicornii șic. Dar părinții lui nici nu vroiau să audă de asa ceva, îndrumandu-l spre o carieră în rinoceorologie, ca să ajungă cândva și el mare rinocer, sa iși afunde capul în sacurile cu bani din fondurile Fermei. Văzând că nu îl înțelege nimeni, micuțul nostru ponei a decis într-o zi sa pornească în lume, sa își găsească destinul.
Despre pățaniile lui veți afla în următoarele capitole.

Despre autotune si bisnitari

Mie imi place heavymetalul. Da' heavymetal de-ala suparat, nu vrajeli. Artistii mei favoriti sunt Erik Satie, Joseph Haydn, si, nu in ultimul rand, Arnold Schonberg, care e ceva mai hard core...
Ma gandesc adesea la situatia financiara a unicornilor din Franta si felul in care trateaza burghezii aceasta problema delicata. Ma gandesc ca is si ei oameni, de ce trebuie totusi sa fie atat de cruzi Mos Craciun si prietenii sai? Sunt sigur ca sub acea pelerina rosie de culoarea ochilor din pozele proaste cu blitz se ascunde o inima calda; dar nu orice fel de inima, ci una proaspata de ren, pe care Mosul tocmai a smuls-o dintr-un angajat, ca sa faca un exemplu pentru ceilalti rinoceri care nu vor sa puna cornu la lucru. Desigur, aici intervine, irefutabil, problema compatibilitatii dintre rinocerii albi si cei de etnie. Dar, dupa cum bine stim, Mos Craciun este sud-african, deci putem estima cu ce tabara va tine...
Toate astea fiind zise, cred ca s-a incalzit ceaiul. Stay safe!